Avem multi sau putini proiectanti?

O intrebare care genereaza controverse multiple in mediul universitar, in cadrul organizatiilor profesionale, a jucatorilor din piata si in mass-media. Daca analizam numarul de candidati pe acelasi numar de locuri, neluand in calcul suplimentarile anuale care au fost realizate, pentru admitere la Facultatea de Arhitectura din Bucuresti in ultimii 20 de ani constatam o scadere de la 8 candidati/loc la putin peste 2, ceea ce se traduce printr-un interes in descrestere pentru aceasta profesie liberala. Si in cadrul altor facultati tehnice se observa acelasi lucru nu doar la nivel de Capitala, ci si in marile centre universitare cum ar fi Iasi, Cluj sau Timisoara.

Care ar fi motivele scaderii interesului pentru profesiile tehnice din domeniul constructiilor? Raspunsurile pot fi multiple, dar din perspectiva mea consider ca aparitia unor noi domenii de activitate cu job-uri mult mai bine platite, ar fi principalul motiv. Apoi, nu trebuie neglijat faptul ca studiile in domeniul constructiilor sunt de lunga durata, necesita resurse mari din partea familiei si ulterior absolvirii specializari continue, atat prin programe de master cat si diverse specializari si perfectionari post-universitare, toate ocupatoare de timp si consumatoare de resurse materiale.

Daca ne uitam la modul in care universitatile tehnice au inceput sa isi promoveze programele educationale in ultimii ani putem trage o concluzie preliminara ca isi doresc studenti pentru a-i pregati in domeniul tehnic. Realitatea si solicitarea din piata muncii confirma acest lucru pentru majoritatea profesiilor: arhitecti, ingineri constructori, ingineri de instalatii, drumuri si poduri, geodezi, geologi, etc. Exista solicitari constante din piata muncii pentru specialisti in aceste domenii.

Una din principalele probleme pe care le intampina un proaspat absolvent atunci cand merge la primul job este faptul ca nu are nici un fel de cunostiinte despre realitatea din domeniu. In foarte multe cazuri studentii nu se preocupa in timpul facultatii, mai ales in perioadele libere sa aplice la programe de intership astfel ca traiesc intr-o bula in care totul e perfect. Contactul cu realitatea ii determina pe foarte multi sa renunte la domeniu. Angajatorii nu pot oferi salariile dorite celor care pe langa lipsa de experienta denota si lipsa unor cunostiinte pe care trebuiau sa le acumuleze in facultate. In cele mai multe cazuri se arata cu degetul spre cadrele universitare, dar daca intelegem termenul „facultate” care are derivare in „facultativ” adica nefiind obligatoriu, este de datoria studentului sa se preocupe sa acumuleze cat mai multa informatie. Pe de alta parte, este adevarat ca si universitatile ar trebuie sa initieze diverse programe de intership doar ca sunt foarte putine societati de proiectare care sunt deschise spre asa ceva. Intr-un fel totul se invarte in cerc si toti cei implicati pierd intr-un fel sau altul.

Imi doresc sa nu arat cu degetul spre niciuna dintre partile implicate in etapa universitara, ci doar sa constant situatia in momentul aparitiei intentiei de angajare. Din experienta proprie am observat ca un proaspat absolvent care isi doreste cu adevarat sa profeseze in domeniul constructiilor, la doi ani dupa ce a terminat facultatea poate sa isi inceapa in fapt activitatea productiva. Se naste intrebarea, ce antreprenor este dispus sa aloce doi ani in care are cheltuieli cu respectivul si in care trebuie sa isi aloce timp pentru educatia acestuia pentru a contura un viitor profesionist si care in cele mai multe cazuri alege sa plece in afara tarii. Desigur ca problemele si intrebarile sunt multiple si nu pot fi tratate intr-un singur articol.

Asa cum am mai spus intr-un alt material pe acest blog, exista in acest moment un numar considerabil de samsari de proiecte sau samsari de proiectanti. Aceste persoane nu au studii in domenii tehnice dar au avut abilitatea de convinge, coordona si conduce specialistii, care din comoditate au ales aceasta varianta. Este inutila supararea actuala a specialistilor pe acesti samsari care castiga mult mai bine decat ei, avand in vedere ca primii au preferat sa nu isi asume responsabilitati, sa nu se implice, ci sa astepte sa le fie livrate proiectele pe tava, sa isi incaseze onorariile si cam atat. Samsarii sunt cei care fac regula in acest moment datorita experientei pe care au dobandit-o doar prin gestionarea unui numar mare de proiecte.

Dorinta generala a romanilor de a fi proprii patroni a condus si in domeniul proiectarii la dorinta de a avea propria firma de proiectare, la o divizare a firmelor mai mari si implicit la practicarea unor tarife de dumping pentru proiecte din dorinta de a avea de lucru. Lipsa de educatie antreprenoriala a angajatilor si angajatorilor privind crearea si implicarea in programe de dezvoltare, de crestere si atingere a pragurilor de partener sau asociat a contribuit decisiv la fragmentare multor societati de proiectare. Iar aceasta fragmentare a inceput in perioada 2006-2007 si continua si astazi.

Pe de alta parte se observa o noua tendinta privind asocierile sau fuziunile intre diverse societati pentru consolidarea pozitiei in piata si intarirea efectivului lucrativ. Aceasta noua tendinta a aparut in urma cu trei ani si capata din ce in ce mai multa amploare in randul celor care au inteles ca singur este infinit mai greu decat intr-un parteneriat. Silviu Prigoana spunea la un anumit moment „prefer sa am 10% din ceva, decat 100% din nimic”, iar aceasta este de fapt esenta unui parteneriat.

Revenind la subiectul principal, din scurta analiza anterioara as putea afirma ca avem proiectanti doar ca sunt disipati si dispersati, fapt ce conduce la o experienta scazuta in domeniu si la o usoara adaptare greoaie la conditiile de lucru aflate in permanenta schimbare. Experienta este data de numarul de proiecte, varietatea acestora in care este implicata o persoana. In egala masura acest numar nu inseamna nimic daca respectivul proiectant nu isi da interesul in a intelege procesul, procedurile, etapele si mecanismul din spate, care poate fi replicat si in alt proiect. Cum traim in era tehnologiei constatam ca si oamenii, dorind sa ramana intr-o zona de confort, tind sa mearga catre o automatizare, sa repete acealeasi lucruri pe care le cunosc, fara sa isi dea seama ca usor usor vor ajunge intr-o zona de plafonare, de blazare si nu se vor mai regasi in domeniul proiectarii.

Practic in momentul de fata avem trei categorii de proiectanti: cei care si-au dorit sa profeseze in domeniu si care se pregatesc si dezvolta continuu, cei care aleg sa lucreze sub coordonarea unor outsideri de domeniu (samsarii) si cei care inca nu stiu daca alegerea domeniul tehnic al constructiilor a fost cea mai inspirata si inca cocheteaza cu domenii adiacente cum ar fi grafica, IT-ul, vanzarile de materiale de constructii, instalatii si echipamente sau migrarea intr-o alta tara.

Tragand linie consider ca nu avem destui specialisti, si mai putini tineri interesati sa se autodepaseasca, si mai putin profesionisti, extrem de putini profesionisti dispusi sa ii invete pe altii ce au de facut si un numar infim de idealisti care inca spera ca pot genera o schimbare oricat de mica care poate ar conduce la un curent de progres si evolutie.

Chiar daca ONE DESIGN este o societate mica de proiectare am fost tot timpul deschisi spre a-i invata pe toti cei care ni s-au alaturat, de a intra in parteneriate si asocieri pentru ca in filosofia noastra cea mai importanta resursa in acest domeniu al proiectarii este omul. Iar identificarea si valorificarea potentialului profesional al acestuia sta in puterea celui care si-a asumat pozitia de conducere.

arh. urb. Alexandru-Cristian BALAN

Fondator One Design S.R.L. – Societate de proiectare in urbanism, arhitectura, inginerie si design