Relatia intre expansiune urbana si intercomunalitate

Intelesul comun al termenului de expansiune este acela de crestere. La nivelul urban aceasta expansiune este inteleasa in diferite modur printer care amintesc expansiunea numarului de asezari umane urbane a unei regiuni/tari/continent/globala, cresterea populatiei urbane a unei regiuni/tari/continent/globala, cresterea ariilor urbanizate, cresterea suprafetei unui anume oras, cresterea populatiei unui anume oras.

Extinderea oraselor impune un consum mai mare de energie, necesita o infrastructura de transport suplimentara si necesita zone mai mari de teren. Toate acestea afecteaza mediul natural si duc la cresterea emisiilor de gaze cu efect de sera, care, la randul lor, produc atat modificari climatice, cat si valori crescute de poluare atmosferica si fonica. Drept consecinta, epansiunea urbana are un impact direct asupra calitatii vietii populatiei care locuieste în orase si în zonele pre-urbane.

Problema expansiunii urbane este pusa la nivel Mondial de multa vreme deoarece dorinta mare de dezvoltare si evolutia continua poate conduce la un colaps, in sensul in care aceastea ameninta echilibrul ecologic social si economic. Expansiunea urbana se produce atunci cand rata conversiei de utilizare a teritoiului depaseste rata de crestere a populatiei. Conform unor rapoarte emise la nivel European, acestia traiesc mai mult si tot mai multe personae locuiesc singure, creand o cerere mai mare de spatiu locativ. Pentru a ajunge la locul de munca, multi locuitori calatoresc pe distante mai mari si consuma din ce in ce mai mult, de aceea dornta de dezvoltare si de creare a unor zone locuibile cate mai aproape de zonele dezoltate economic este din ce in ce mai mare. Se doreste eficientizarea si revenirea la un echilibru, insa nu se ia in calcul faptul ca aglomerarea masiva a unei zone se indeparteaza de fapt de armonia urmarita. Între 1990 si 2000, peste 800 000 de hectare din teritoriul Europei reprezentau terenuri construite. Aceasta suprafata este echivalenta cu de trei ori suprafata Luxemburgului. Daca tendinta se mentine, zona europeana urbanizata se va dubla într-un interval de numai un secol.

„Expansiunea urbana este mai degraba reflectarea unui nou stil de viata si a unor noi modele de consum decat al unei populatii în crestere. Cererile mai mari de locuinte, resurse alimentare, transport si turism se reflecta intr-o nevoie crescuta de teritoriu. Terenurile agricole din jurul oraselor sunt adesea evaluate la preturi mici si acest aspect faciliteaza expansiunea urbana vis-a-vis de presiunea exercitata de factorii mentionati anterior”, a afirmat prof. Jacqueline McGlade, director executiv al AEM.

Fenomenul cresterii oraselor a fost studiat de-a lungul timpului de toate structurile urbane, locale, regionale, nationale si mai ales la nivel European. De-a lungul istoriei au fost suprapuse structure spatiale successive, iar concomitant cu atractia demografica din ce in ce mai puternica s-a ajuns la o expansiune urbana ce pare a fi de necontrolat.

Din punct de vedere spatial, contemporaneitatea ne releva faptul ca orasele se dezvolta haotic, neuniform si si dupa criterii strict economice. Ambitia unei entitati urbane este aceea de a integra toate functiunile posibile si de ale face disponibile pentru toti si de fapt acesta pare a fi idealul: a avea serviciile aproape de zonele locuibile, sau chiar in centrul acestora.

Demografic vorbind, se pune accentul pe cresterea masiva a populatiei cre devine o problema destul de des discutata si care cere o rezolvare imediata deoarece aceasta aduce consecinte negative asupra confortului. sanatatii si evolutiei sociale. Aparitia unor aglomerari urbane punctuale conduce la o poluare masiva. Populatia creste din ce in ce mai mult mai ales in tarile aflate in curs de dezvoltare. Se estimeaza faptul ca la finele secolului populatia globului va avea patru miliarde de persoane in plus.

Cresterea economica trebuie sa fie coordonata cu resursele deoarece acestea sunt cele care ofera unui teritoriu un punct de pornire spre o evolutie coerenta, în timp ce respectarea mediului ofera cadrul propice de dezvoltare a unei vieti sanatoase si calitative. Gerhard Heilig, responsabil in cadrul ONU a declarat "Cresterea populatiei ar putea avea si efecte pozitive asupra cresterii economice". Dar numai în anumite conditii. Tot el afirma ca "Daca tinerii vor fi bine pregatiti profesional si se vor crea locuri de munca, atunci economia va creste".

Toate aceste trei criterii contribuie la accentuarea expansiunii urbane, astfel, o coordonare foarte buna, o analiza corecta nevoilor si o trasare clara a unui scop ajuta la metinerea unui echilibru.

Un exemplu european relevant pentru expansiunea urbana este Parisul, si mai exact, merita mentionat proiectul Grand Paris care reprezinta un plan de a transforma orasul si imprejurimile intr-o mare metropola. Proiectul presupune noi centre economice si culturale in zonele limitrofe ale capitalei si introduceea a 200 kilometri de linii de metrou automat si in jur de 70 de noi gari. Acest proiect isi propune saunifice transporturile, urbanismul si arhitectura intr-o metropola emblematica. 132 municipalitati din trei departamente vor fi incluse in aceasta metropola. Odata finalizat, proiectul va permite legarea suburbiilor si evitarea trecerii prin Paris pentru a merge in alta suburbie a capitalei.

Odata cu aparitia procesului de industrializare si in Romania s-a conturat in mentalul colectiv al specialistilor termenul de expansiune urbana. Aceasta dezvoltare a aparut in rpimul rand in cazul numarului oraselor de la 119 in 1912 la 142 in 1930 si 152 in anul 1948. Daca în 1912 Bucurestiul era singurul oras mare al Romaniei, cu peste 341 000 locuitori, pana în 1948 acestuia i s-au mai adaugat orasele Cluj-Napoca, Iasi, Galati si Timisoara, cu peste 100 000 fiecare, capitala însasi depasind 1 mil. de locuitori. Populatia urbana a crescut de la 16% în 1912 la 23,4% în 1948, reprezentand, pentru jumatatea secolului XX, totusi, un nivel redus de urbanizare. Industrializarea a avut, în etapa respectiva, un rol decisiv în dezvoltarea urbana a tarii, iar orasul industrial a constituit tipul reprezentativ de asezare urbana, cu o evolutie ascendenta. Ca urmare, în 1986 peste jumatate din populatia tarii locuia deja în orase.

In Europa, ca exemplu, voi oferi tot Franta unde notiunea de intercomunalitate a aparut mai bine de 100 de ani (1890), legile din 1922 s 1999 intarind-o si simplificand-o.

Intercomunlitatea in Romania este prezenta in planurile de amenajare a teritoriului unde colaboreaza un numar mai are de orase prin specialistii sai trasand directii de dezvoltare eficienta si durabila – PATJ si PATN.

Intercomunalitatea reprezinta din punct de vedere operational un subsistem agregat pe diferite nivele ale unor suprasisteme orientate catre gestionarea proceselor dezvoltarii pe termen lung. Elementele de context suprateritorial se refera la intelegerea relatiilor care se formeaza intre teritoriul studiat si zonele exterioare ale sale. O integrare corecta in context la diferite niveluri, national si chiar si european, creste potentialul unei grupari intercomunale. Cooperarea intercomunala presupune si are ca obiect asocierea comunelor într-un spatiu solitar ce are legatura cu elaborarea unui proiect comun de dezvoltare. Acest lucru genereaza o eficientizare a resurselor si elaborarea unor proiecte ce au aplicabilitate pe o zona mult mai mare de actiune.

Un element de context suprateritorial pe care pot sa il ofer ca exemplu ar fi coridoarele de transport care faciliteaza unei grupari intercomunale relatiile cu teritoriile inconjuratoare. Aceste legaturi trebuie analizate la o scara mare, suprateritorial, aceasta generand solutiile necesare la nivel micro, in interiorul gruparii intercomunale.

Autoritatile administratiei publice locale au dreptul, în exercitarea competentelor lor, de a coopera si de a se asocia, în conditiile legii, cu alte autoritati ale administratiei publice locale, pentru realizarea de sarcini de interes comun. Relevanta aspectelor insitutional/administrative este foarte mare avand in vedere ca aceste asocieri trebuie sa se faca intre entitati ce au acelasi scop in baza unei legi, a unor reguli clare. In sensul unei cooperari eficiente se aloca responsabilitati bazat pe o diviziune a muncii.

In mod sigur procesele de intercomunalitate pot controla sau chiar stopa fenomenul de expansiune urbana acolo unde acesta se face haotic. Analiza si aplicarea unor strategii asupra unui teritoriu mai mare implica o privire de ansamblu si crearea unui cadru bazat pe o forta generata de fonduri obtinute in comun, o gandire comuna si concentrata asupra unui scop si o eficienta a resurselor care nu ar fi putut fi luata in calcul daca fiecare administratie si-ar fi facut prorpiul proiect.

Elaborarea unui proiect are la baza stabilirea scopurilor si criteriilor de dezvoltare, identificarea posibilitatilor de actiune si stabilirea obiectivelor strategice respectiv a celor operationale. Dezvoltarea coordonata se refera la a tine sub control intreg procesul de evolutie bazat pe reguli stricte si pe respectarea acestora.

Planul general de dezvoltare stabileste programele, proiectele ce trebuie implementate, elementele privind monitorizarea, elementele privind evaluarea finala. Fiecare strategie trebuie adaptata contextului pe care se implementeaza.

In concluzie, pentru o dezvoltare coerenta este nevoie de formularea unor strategii contextualizate teritoriului la care se face referire bazate pe directii si reguli clare de interventie.

arh. urb. Alexandru Cristian BALAN

Fondator One Design S.R.L. – Societate de proiectare in urbanism, arhitectura, inginerie si design