Amenajare interioara apartament BO, Bucuresti

Pretul unui apartament in zona centrala a Bucurestiului, mai ales pe bulevardul Unirii, este considerabil si inaccesibil multor persoane. Proprietarii acestui apartament au dorit sa isi personalizeze spatiul de 100mp utili cat mai bine pentru a acomoda familia compusa din doi adulti si un copil in varsta de cinci ani. In acest scop bugetul alocat pentru amenajare se situeaza in partea superioara, de top, tinand cont de finisajele si materialele utilizate, putand fi incadrat cu usurinta in categoria apartamentelor de lux. 

"utilizam fiecare spatiu din apartament la maxim"

Acesta a fost dezideratul principal al beneficiarilor pe care arhitectii nostri l-au transpus in imagini tridimensionale (randari) si ulterior in proiectul tehnic de executie. La prima vedere livingul, cu zona de birou si bucatarie reprezinta un spatiu comun, delimitat doar din mobilier, iar intre bucatarie si living o mare suprafata de sticla cu usi glisante tot din sticla. Aceste zone sunt conturate ca fusion intre un stil neoclasic si modern, innobilate cu finisaje de lemn masiv, marmura sau vopseluri decorative. 

Diametral opus de acest ansamblu de spatii a fost creat aparatul matrimonial compus din dormitor, dressing si baie. Si in aceasta zona regasim acelasi fusion intre elemente clasice si moderne, in culori pastelate, dar si cu accente, pentru a defini cat mai bine personalitatea proprietarilor. 

Intre cele doua zone mentionate, dar aferent tot zonei de noapte a fost creata camera fetei, cu baia proprie. In conceptul de amenajare al acesteia nu se regasesc elemente specifice camerelor de copii, intentia parintilor fiind de a utiliza spatiul cat mai mult intr-o forma agreata de pe acum si care va fi personalizat, in functie de fiecare etapa din viata copilului, cu ajutorul decoratiunilor. Si in aceasta zona au fost utilizate cele mai bune finisaje si materiale. 

Toate proiectele