Amenajare interioara restaurant Edma - Salon Arcadia, Alexandria

Complexul de evenimente si cazare Edma din Alexandria, judetul Teleorman, a devenit foarte repede un reper pentru zona, pe de o parte datorita investitiilor realizate in acest proiect, implicarii beneficiarilor in executarea lucrarilor de constructie si amenajarii interioare si pe de alta parte datorita creativitatii echipei de arhitecti de la One Design, in calitate de proiectant general, atat pentru partea de arhitectura, rezistenta si instalatii, cat si pentru partea de amenajare interioara. 

Salonul Arcadia reprezinta cel mai amplu spatiu din cadrul complexului. Am putea afirma ca este cel mai amplu spatiu din intreg municipiul. Si toate acestea datorita dimensiunilor planimetrice, aproximativ 450mp suprafata cat si inaltimii acestuia de sapte metri, astfel ca volumul de aer ventilat si improspatat creeaza un mediu propice pentru desfasurarea oricarui tip de eveniment. 

Designul salonului Arcadia este bazat pe elemente importante care marcheaza anumite spatii si care au dimensiuni generoase, adaptate la intregul spatiu. Iluminarea artificiala a spatiului se realizeaza in patru moduri diferite, direct si indirect, cu nenumarate posibilitati de personalizare, in functie de tipul evenimentului. Elementele de drapaj dau o greutate acestui spatiu si contribuie din plin la o atmosfera cat mai calda. 

Toate proiectele