Amenajare interioara cafenea Coppa Dorobanti, Bucuresti

Cafeneaua Coppa este un exemplu de spatiu intim, cu o suprafata foarte mica dar care amenajata cu bun gust, cu atentie la detalii si la dispunerea meselor dovedeste posibilitatea obtinerii unei ceainarii in orice tip de loc, aparent cu dificultati.

Stilul s-a dorit a fi un boho chic combinat cu elemente moderne care sa nu oboseasca din punct de vedere vizual, ci dimpotriva sa dea senzatia de perspectiva ampla, lucru ce a fost urmarit si prin pozitionarea zonelor de mese.

Astfel, s-au ales 3 locuri pentru canapele care dicteaza directia intregului spatiu si care pot fi folosite atat pentru cupluri, cat si pentru grupuri de mai multe persoane. Verdele crud trasmite ideea de naturalete, de confort, dar exprima totodata si contemporaneitatea stilului, fiind culoarea anului 2017. Combinatia dintre design-ul elegant cu influentele clasice ale mobilierului si accentele de negru ale ramelor, cat si mesele cu picior transparent sau dulapurile cu fronturi frezate duc spre o arhitectura de interior eclectica.

Corpurile de iluminat personalizate au avut menirea de a sugera functiunea principala a locului, aceea de cafenea sau ceainarie. Aspectul interesant si in acelasi timp ascuns al acestui spatiu este faptul ca noaptea el se transforma. Vitrinele retrobarului sunt glisate pe sine, iar cutiile de cafea si ceai sunt mascate, lasand la vedere diferite sortimente de vinuri.

Prin urmare, daca ziua Coppa este o ceainarie/cafenea, seara este un pub intim pentru prieteni care se strang la un pahar, “coppa”, de vin. Detaliile care au fost folosite in amenajarea aceasta au avut ca intentie transmiterea unui aer intim, ca acasa, de la tapetul specific unei sufragerii, pana la dulapurile de prajituri din bucataria bunicii. 

Toate proiectele