Studiile preliminare - Studiu geotehnic, ridicare topografica si expertiza tehnica

Principalele doua studii preliminare in cazul achizitiei unui teren, constructiei unui imobil, extinderii si/sau consolidarii unui imobil existent sau intocmirii unei documentatii de urbanism, fie Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) sau Plan Urbanistic Zonal (PUZ) sunt studiul geotehnic al terenului si ridicarea topografica a acestuia.

Studiul geotehnic al terenului este documentatia care sta la baza dimensionarii structurii de rezistenta a constructiei, fiind principalul reper pentru inginerii de rezistenta in calculul si dimensionarea elementelor structurale. Fara acest studiu nu se pot realiza dimensionari corecte iar viitoare cladire va fi sub sau supradimensionata din punct de vedere structural.

Studiul geotehnic se intocmeste de catre un inginer geotehnician care va executa forajele in cadrul proprietatii, numarul acestora fiind determinat de dimensiunea terenului si amplasarea acestuia in raport cu cursurile de rau, paduri, versantii muntosi, etc. In urma prelevarii de probe din sol se vor intocmi studiile de laborator privind consistenta solului pana la adancimea convenita impreuna cu arhitectul si inginerul de rezistenta, rezultand un raport in care vor fi prezentate atat structura straturilor solului, cat si consistenta acestora, parametrii de stabilitate, conditiile de realizare a fundatiilor, inflitratiile, cota panzei freatice, inaltimea coloanei de apa, etc.

Costul acestui studiu este extrem de redus in raport valoarea sumei care poate fi pierduta prin achizitionarea unui teren cu deficiente din punct de vedere constructiv. Este unul dintre studiile obligatorii atat la achizionarea terenurilor cat si inainte de inceperea proiectului, fiind una dintre cele mai de pret informatii pentru echipa de proiectare, care va poate consilia in alegerea celei mai bune solutii din punct de vedere tehnic.

Ridicarea topografica este al doilea studiu extrem de important. Prin contractarea serviciilor unui topograf, prin documentatia predata de acesta veti putea observa ,daca terenul pe care doriti sa il cumparati sau il aveti, se suprapune sau nu cu terenurile invecinate, care este diferenta de nivel, pozitia retelelor edilitare din zona, inaltimea constructiilor invecinate si distantele la care acestea se afla fata de limita dvs de proprietate, precum si multe alte informatii functie de ce arhitectul ii solicita topografului. Asadar relatia arhitect-topograf, la fel ca si in cazul celei arhitect-inginer geotehnician, este foarte importanta pentru buna evolutie a proiectului.

Chiar daca costul unei ridicari topografice este similar cu cel al unui studiu geotehnic, poate putin mai ridicat, este extrem de utila atunci cand decideti sa achizitionati un teren aflat la extreme, fie intr-o zona dens locuita, fie intr-o zona pustie. Deasemeni va puteti edifica asupra distantelor pana la retele de utilitati si se pot realiza estimarile de costuri de bransare si in egala masura se pot determina posibilitatile de constructie in raport cu curbele de nivel masurate, fie ca viitoarea constructie va avea sau nu demisol sau subsol, in ce suprafata in raport cu realitatea din teren.

Expertiza tehnica a constructiei existente in cazul in care aceasta exista este cel de-al treilea studiu important inainte de inceperea proiectului. Mai multe informatii despre acest subiect puteti gasi aici.

arh. Alexandru Cristian BALAN
fondator One Design S.R.L.

Toate articolele