Locuinta individuala casa SI - parter

Prin acest proiect s-a propus realizarea unei constructii avand destinatia de locuinta cu un regim de inaltime parter, dispusa pe un teren de forma poligon neregulat, de colt, cu deschiderea a doua laturi catre strazile adiacent, parcela avand o suprafata de aproximativ 400 mp si fiind amplasata in judetul Ilfov, orasul Balotesti. 

Tinand cont de destinatia constructiei, casa de uz pe perioada weekend-ului, cu precadere in perioada sezoanelor calde, cu vreme potrivita pentru a petrece timp in aer liber, in curte, prin configuratia planimetrica au fost prevazute doua camere, o bucatarie, o baie si o debara. Suprafata totala a imobilului este de aproximativ 80mp.

O casa pentru zilele de weekend

Sistemul constructiv propus este urmatorul: infrastructura este realizata cu ajutorul unui sistem de fundare constand in fundatii continue din beton armat, in timp ce suprastructura este realizata din cadre de beton armat, formata din stalpi si grinzi de beton armat, asa cum a fost prevazut in proiectul de rezistenta. Inchiderile exterioare se vor realiza din caramida cu goluri verticale cu o grosime de 30cm, in tmp ce compartimentarile interioare sunt realizate din zidarie de caramida avand o grosime de 15cm. Termosistemul propus este realizat din polistiren expandat cu o grosime de 10cm. Constructia va fi acoperita cu un acoperis de tip sarpanta in doua ape, iar intrarea cu o sarpanta in doua ape mai mica dipusa perpendicular pe coama celei de peste intreaga constructie. Invelitoarea va fi realizata din tigla ceramica conform solicitarii beneficiarului.

Finisajele exterioare vor fi realizate din tencuiala decorativa minerala. De asemenea, va fi montata o structura din profile metalice pentru sustinerea de panouri compozit din rasini cu fibre de lemn in scopul realizarii unei fatade ventilate.

Toate proiectele